Bee shrimp - mentinerea si inmultirea reusita

Cei mai multi acvaristi novice evita acesti creveti. Aceasta se intampla din cauza informatiilor din internet si literaturii din domeniu care eticheteaza bee shrimp ca fiind dificil de tinut si inmultit.
Adevarul este putin diferit: daca se iau in considerare cateva reguli, cresterea si inmultirea acestr creveti fantastici este relativ usoara si poate avea un mare succes.


In primul rand, niste detalii despre marimea acvariului.
Ca de obicei, exista pareri impartite despre marimea acvariului. Volumul recomandat variaza, plecand de la 40 - 60 de litri. Personal, folosesc doua tipuri de acvarii Cocoon de la Aquatic Nature cu un volum de aproximativ 20 de litri. In acest caz, Cocoon numarul 2 si numarul 4. Din proprie experienta, acestea sunt mai mult decat suficiente pentru cresterea si inmultirea bee shrimp. Cu conditia de a schimba cartusul din filtru destul de frecvent (la fiecare 4 saptamani).


Povestea a inceput in ianuarie 2008, cand am primit 11 bee shrimp de la un prieten care ii reproducea.


Pentru ca stiam dinainte ca urmeaza sa primesc crevetii, cu doua saptamani inainte am instalat un Cocoon 2, care a asteptat linistit primirea noilor chiriasi . Apa nu continea nici nitrati, nici fosfati, nici amoniu, nici alte elemente toxice. Aceste valori sunt foarte importante pentru ca bee shrimp sunt foarte sensibili la cea mai mica urma de poluare toxica sau organica. Pentru a ajunge la acesti parametri ai apei, acvariul a fost umplut cu apa de osmoza amestecata cu apa de robinet.


Solul: Alegerea mea a fost Ferti-soil negru din cauza proprietatilor specifice: este foarte indicat in cazul crevetilor sau pestilor iubitori de apa mai acida (de exemplu, speciile sud-americane). Nu numai pestii si crevetii sunt avantajati de acest sol, dar si moss-ul (vesicularia), care este foarte recomandat in cazul crevetilor si care creste intr-un ritm destul de alert, fara a forma alge. Eliberarea de catre acest sol de substante nutritive in apa ajuta nu numai plantele, ci si crevetii, punandu-le la dispozitie elemente de baza foarte folositoare. Mai mult de atat, reduce KH-ul si pH-ul la valori optime necesare crevetilor (intre 6 si 7 pH, ideal pentru creveti). Alte valori mai jos:
Temperatura: 20 - 27 grade C
KH: 2 - 12
GH: 3 - 16
pH: 6 - 7.5 (ideal intre 6.7 si 7.3)


La numai doua saptamani de la introducerea crevetilor in acvariu, am observat un pui foarte mic, de aproximativ 3mm.

Intervalul la care fac pui este intre 3 si 5 saptamani, depinzand de temperatura si compozitia apei. Cand crevetii se nasc, sunt ca si variante in miniatura a celor adulti pana la cel mai mic detaliu - culorile rosii si negre si dungile albe. Cateva saptamani mai tarziu, acvariul meu era prosper si plin de bee shrimp asa ca am decis sa instalez mai multe acvarii cu aceste creaturi fascinante.


Inmultirea a inceput in curand in mai multe acvarii si totul mergea ca uns.


Parametrii apei
Pentru inceput, am pornit cu 2/3 apa de osmoza si 1/3 apa de robinet. Aceasta duce conductivitatea la aproximativ 150 - 170 microsiemens. Mai mult, KH-ul si GH-ul sunt pastrate la unnivel foarte scazut, undeva intre 2 si 5. Pe cat posibil, incerc sa mentin pH-ul la valoarea de 6.7 - 7.3, pentru ca aceasta valoare este ideala pentru inmultire. Schimbul de apa regulat este foarte important. Inlocuiesc cel putin o treime din apa in fiecare saptamana (si, cand e posibil, de doua ori pe saptamana), odata cu aceasta, scotand si cat mai multe resturi posibile.


La schimbul de apa se poate folosi o apa mai rece (cu cateva grade mai rece decat apa din acvariu). Aceasta creste cantitatea de oxigen din apa ceea ce face bee shrimp sa fie mai activi si mai vioi.


Mancarea:
Hranirea este foarte simpla: mananca aproape orice fel de mancare pentru pesti de acvariu, dar de obicei ii hranesc cu Shrimp Excel food from Aquatic Nature si ocazional Flake Food Color si Flake Food Energy.
Alte feluri de mancare, ca spanacul, castravetii sau paprika pot de asemenea sa fie date drept mancare. Dar nu recomand acest lucru pentru ca unele din acestea vor strica apa. Aceasta trebuie evitata pe cat mai mult posibil pentru ca parametrii si calitatea apei reprezinta cea mai mare prioritate.


Pentru ca inmultirea acestor creveti mergea foarte bine in majoritatea acvariilor, m-am decis sa instalez o noua serie de acvarii. Voi explica intentia mea de a avea atat de multe acvarii. Dupa ce selectez culoarea dorita din diferite acvarii, pun impreuna exemplarele selectate pentru a obtine exemplare unice, cu o forma cat mai buna si culori cat mai curate si contrastante.


Sper ca v-am inspirat cu acest articol, sper ca veti incepe sa tineti si sa inmultiti aceste creaturi extraordinare. Sunt mai mult ca sigur ca veti savura cel putin la fel de mult ca si mine si dupa un an sa detineti multi bee shrimp frumosi.

Articol scris de Jan Frans
Publicat cu acordul Aquatic Nature

Articole de acvaristica

Am strans pentru dumneavoastra o serie de articole de interes pentru acvaristi.