um02122 wrote:Ma gandeam la o lista de piese pentru proiectul de conversie LED la RSM130:
- 2x multicip 25 leds - $100
- controller wireless Blue Fish Mini - $100
- conectori si cabluri (pentru placile led si controller) solderless - $5
- ventilator turbina de 75mm - $10
- radiator aluminiu 500x125x34mm si placa aluminium 500x400x2mm - $50
- set opt suruburi M6 50mm countersink cu piulite
- 3x LDD-1000HW - $30
- 2x LDD-700HW - $20
- driver AC 220V to DC 12V - era in carcasa pentru moonlight si ventilatoare
- power adapter 48V ~3A 144W - $15
Cu inca alte maruntisuri folosite (banda izolatoare, cabluri, fire etc.) ajung la maxim $350 pentru o lampa de 144W, 50 leduri, fara lentile, cu control wireless.
Intrucat am vazut de multe ori postari cu dilema: ce lumina sa pun peste un acvariu de 100 - 120 - 150 - 200 - 300 - etc. cm, cu multi optand in cele din urma pentru neoane T5, m-am gandit sa sugerez aici o modalitate mai ieftina si deloc complicata de a pune la un loc o lampa led de marimea dorita, fara compromisuri pe cantitatea de lumina si functionalitate.
Pe partea de look, banuiesc ca depinde de priceperea si indemnarea fiecaruia.
Orice lumina led are doua parti: una electrica si una termo-mecano-optica.
Tehnic, pornind de la priza pana la lumina primita de acvariu, partea electrica va consta in:
- stecher
- fir trilaminar pentru curent 220V / 1.5-2A
- o sursa transformatoare de curent care sa scada tensiunea de la 220V la o tensiune mai putin periculoasa pe langa acvariu (de regula 12V, 24V sau 48V, desi 36V nu e o optiune de neglijat). Sursa e un factor limitant al puterii totale a lampii, de exemplu, daca folosesti leduri de 150W alimentate la curentul maxim suportat, dar sursa produce doar 144W cu un randament de 96%, nu vei obtine 150W din acea lampa. Ca atare, puterea sursei trebuie calculata ca fiind suma puterilor pe fiecare led (intensitate curent x caderea de tensiune pentru acel led, de exemplu, un LED Cree XTE Royal Blue alimentat la 1500mA va avea un Vf in jur de 3.3-3.4V la 85°C, 1.5x3.4~5W). Apoi, tensiunea de iesire a sursei trebuie sa tina cont de numarul de leduri care se vor pune in serie pe un sir (de exemplu, acelasi led Cree XTE Royal Blue alimentat la intensitate 1500mA: la o sursa de 12V se poate alimenta un sir de 3 leduri, intrucat 3.4x3=10.2V <12V, la o sursa de 24V un sir de 6-7 leduri, la o sursa de 48V un sir de 12-14 leduri etc.).
- un driver de curent constant (care da tot timpul acelasi numar de amperi indiferent de caderea de tensiune). Pentru scopul acestui tutorial, acest driver va fi MeanWell LDD-H, care exista in variante de la 350mA la 1500mA, cu pini de montat pe placi, cu pini de lipit pe placi de circuite integrate si cu fire. Pentru a evita lipiturile, recomand aceasta varianta cu fire. Acest driver va alimenta un sir de leduri la un curent constant. E nevoie de atatea drivere LDD-H cate siruri de leduri sunt folosite (la sursa de voltaj mai mic, se folosesc mai multe drivere pentru acelasi numar de leduri decat la sursele de voltaj mare, de exemplu, o lampa de 30 de leduri va avea nevoie la o sursa de 12V de 10 drivere LDD-H, una de 48V doar de 3 drivere; motivul folosirii voltajelor mai mici e ca sunt mai putin periculoase daca ajung in contact cu apa acvariului).
- un driver DC-DC care sa scada tensiunea de la cea nominala a sursei la cea necesara unui ventilator (12V sau 5V). Poate fi folosit si la alimentarea unui controller pentru lumini (care se alimenteaza de obicei la tensiuni de 3.3-16V). Asfel se evita folosirea a multiple surse (o lampa, un singur stecher). Sugerez folosirea unui driver MeanWell SCW (trebuie selectat modelul adecvat sursei folosite)
- leduri montate pe placi MCPCB. Aceste au placute unde se pot lipi fire electrice, marcate cu +/- sau conectori solderless, unde conectezi o banda de fire. Pot fi un singur led sau multiple leduri, grupate in serii, serii paralele, pe un singur canal sau pe canale multiple. Nu toate ledurile sunt create egale. Ledurile sunt caracterizate prin eficienta termica, eficienta luminoasa, curentul minim necesar pentru producerea de lumina, curentul maxim suportat, caderea de tensiunea functie de curent (producatorii ofera grafice), care depinde de asemenea si de temperatura (la temperaturi mai mici ledurile folosesc voltaje mai mici pentru acelasi curent), temperaturi de culoare sau lungimi de banda pentru coloarea predominanta. Nici in cadrul aceluiasi tip de led, ledurile nu sunt egale. Ele produc diverse culori ale luminii, cu diverse randamente. Ledurile similare sunt grupate sub denumirea de bin-uri. Un bin bun va costa mai mult si poate produce pana la dublul luminii produse de un bin slab.
- ventilatorul / ventilatoarele sunt folosite la racirea activa a luminilor. Se folosesc in conjunctie cu un radiator metalic dintr-un material cu buna conductivitate termica. Majoritatea sunt de 12V. Ve se urmareste la alegerea unui ventilator: tehnologia folosita la rulmenti (ball, sleeve, hydro etc.), MTBF (o durata dupa care producatorul se asteapta ca 50% din ventilatoare sa se opreasca din functionare), zgomot produs, flux de aer produs, presiune statica produsa, cate fire are (doua fire + / -, trei fire + / - / senzor RPM - se pot controla doar prin variatia voltajului, patru fire + / - / senzor RPM / control PWM - se pot controla prin folosirea de pulsuri de curent - direct din controllerul de lumina), senzor de temperatura incorporat (isi variaza automat turatia functie de temperatura ambientala - de la producatorul Akasa), protectie la praf si apa IP. Cel mai serios producator de ventilatoare de pe piata este firma austriaca Noctua. Alte firme de luat in considerare: Delta, Akasa, Prolimatech, Gelid, Evercool). Ce urmaresc eu personal la alegerea unui ventilator: MTBF bun (double ball bearing 50000 ore, hydro bearing 80000- 150000 - 300000 ore, sleve bearing 30000 ore), rulmenti de calitate, flux bun de aer, silentios, dimensiuni (ventilatoarele slim cu durata mare MTFB sunt rare, dar exista).
- controller de lumina: sunt mai multe pe piata, cel mai ieftin fiind TC420 (necesita modificari pentru dimmare PWM, cu alimentare 12-24V, cinci canale de max 20A total; Blue Fish si Blue Fish Mini (wireless), Storm si StormX, Typhon, HurricaneX, Adafruit, bazate pe platforma Arduino.
Pe partea termo-mecano-optica:
- pasta termoconductoare
- suruburi cu pas mare ascutit (de genul celor folosite la lemn) cu saibe izolatoare electric pentru fixarea ledurilor pe radiator
- un radiator cu aripioare pentru preluarea si disiparea caldurii de la leduri. Ideal de aluminiu, cu talpa groasa.
- ventilator / ventilatoare pentru disiparea in aer a caldurii din radiator (am discutat mai sus ventilatoarele in detaliu.
- lentile colimatoare daca se doreste o raza mai ingusta si o penetrare mai buna a luminii (acvarii adanci peste 60cm).
- placa transparenta pentru protejarea ledurilor. Poate fi Cast acrylic sau geam ultraclar. Ideal, la o distanta de cel putin 10mm de leduri.
Ideal, se separa partea electrica de cea mecanica pentru o mai buna protectie impotriva umezelii.
Urmeaza o postare cu surse pentru componente, ce am considerat eu cel mai bun ca raport calitate / pret.