[Logo www.acvariu.ro]

Acvariu.ro - forum - Cea dintai comunitate a acvaristilor
  [Search] Search   [Recent Topics] Recent Topics   [Hottest Topics] Hottest Topics   [Top Downloads] Top Downloads   [Members] Member Listing   [Groups] acvariu.ro 
[Register] Register / 
[Login] Login 
Totul despre filtrarea corecta a apei, solutii, idei si sfaturi  XML
Forum Index » Atelier (DIY) & Hardware
Author Message
bitanu
Senior member
[Avatar]

Joined: 01/09/2010 17:47:52
Messages: 629
Location: Navodari CT
IP:
Offline

Dragi colegi, m-am gandit sa deschid acest topic referitor la filtrarea corecta a apei, venind cu explicatii, idei si solutii, mai ales in ajutorul multor colegi de-ai nostri incepatori si nu numai. Dupa cum stim cu totii, au cam apus timpurile filtrelor vechi si inestetice confectionate din sticla si umplute cu bureti si carbune activ, desi in multe cazuri clasicul filtru confectionat dintr-un burete ajutat de o pompa de aer, ne ajuta foarte mult. Acum tehnologia a avansat, avem filtre interne si externe revolutionare, puternice, eficace, simplu de utilizat si de curatat, cu suprafete mari de filtrare pana la cele de top cu control electronic si tot felul de solutii produse de diferite firme, unele de prestigiu, clasa medie si contrafacute sau copiate desi, toate au pornit de la batranul filtru cu burete. In legatura cu mediile filtrante in canistra filtrului, unii producatori cam incurca ordinea in care trebuiesc asezate desi totul sta in logica, dar tine si de felul mediilor filtrante.

Eu unul folosesc urmatoarea schema de filtrare a apei (pe care o si recomand):
1. filtrare mecanica: bureti grosieri (la filtrele externe se mai numesc prefiltre, fiind situate in apropierea corpului motor pentru o curatare mult mai usoara a lor ca de exemplu filtreleJBL seria ,,e") si ceramica simpla gen Biopur sau altele;
2. filtrarea biomecanica: bureti fini si ceramica poroasa gen BiopurForte de la Sera;
3. filtrarea chimica (folosita doar dupa tratamentul impotriva unor boli sau pentru neutralizarea unor substante nocive din apa) si care este o metoda mai rar folosita mai ales in cazul acvariilor plantate (ma refer la clasicul carbune activ care neutralizeaza microelementele), si mai des intalnita din pacate in cazul incepatorilor din cauza necunoasterii;
4. filtrarea biologica cu produse gen bioballs sau si mai bine ceramica poroasa gen Siporax- Sera, Micromec-JBL sau de la alte firme care au o suprafata de filtrare mult superioara fata de restul mediilor filtrante;
5. filtrarea particulelor fine cu vata, biofibre sau perlon (eu am pozitionat acest mediu filtrant deasupra pentru ca el trebuie spalat sau schimbat mai des decat celelalte elemente filtrante);
6. filtrarea cu radiatii UV tip C (unele filtre au acest tip de filtrare inclus in corpul filtrului de apa sau trebuie achizitionat separat) este folosita mai ales in cazul acvariilor sterile, pentru neutralizarea anumitor bacterii sau alge (ex. cele verzi) si dupa efectuarea unor tratamente medicamentoase. In cazul acvariilor plantate nu este recomandata folosirea prelungita, mai ales de catre incepatorii in acvaristica , motivul fiind acela ca neutralizeaza microelemente importante pentru plante, unul ar fi fierul. De-asemenea in cazul aplicarii unui tratament se recomanda suspendarea folosirii radiatiilor UV-C.
7. adaugarea de bacterii nitrificatoare gen : Bactopur, Bactozym(Sera), Filter start(JBL), BioDigest(Prodibio) sau stoarcerea unui mediu filtrant folosit intr-un acvariu ciclat si sanatos in apa acvariului nostru (aceste metode sunt recomandate la setup-urile noi dar si atunci cand apar probleme legate de calitatea apei inclusiv in cazul asa-numitului fenomen de deciclare);
8. folosirea unor produse de decolmatare a mediilor filtrante (cum ar fi descompunerea ,,malului" din bureti) , ex. FilterBost (JBL).


Trebuie tinut cont pentru o filtrare eficace si rezultate mult visate si de urmatorii factori:
-starea furtunelor si a elementelor de aspiratie (sifonul) si evacuare(ex.:spray bar) a apei (care se pot curata cu perii si solutii speciale), dar si a echipamentelor conectate pe evacuarea filtrului (ex.: filtru UV, reactor extern de CO2) care micsoreaza debitul de apa (debitul initial al filtrului, despre care s-a mai discutat, este calculat fara utilizarea vreunui mediu filtrant);
-inaltimea coloanei de apa;
-stadiul de imbacsire (de umplere cu bacterii si resturi organice) a mediillor filtrante;
-curatarea de alge a magnetului rotorului, axului ceramic, locasului de lucru si a orificiilor din apropierea sa;
-modul in care se spala mediile filtrante (corect se procedeaza astfel: buretii se storc de cateva ori si ceramica prin cateva scufundari rapide, ambele procedee facandu-se numai in apa scoasa din acvariu, fiind stict interzisa folosirea apei de la robinet, deoarece distruge bacteriile benefice);
-schimbarea (sau mai bine spus reimprospatarea) saptamanala a apei in proportie de 25-30% (experimentatii de pe forum fac schimbari de pana la 50% din apa, dar exista riscul deciclarii, atentie incepatori) si as recomanda folosirea solutiilor de declorinare si reducere al stresului si protectiei mucoaselor la pesti ca de ex. Sera aquatan, JBL Biotopol plus si altele;
-hranirea pestilor(in cazul hranirii excesive si incorecte);
-respectarea dozarii luminii si a fertilizantilor pentru a preintampina aparitia algelor de diferite tipuri care pot ajunge foarte usor in filtru;
-variatiile mari de temperatura (chiar si pastrarea temperaturii la un nivel prea scazut sau prea crescut) care ar duce la pierderea pestilor si plantelor si care ar altera apa;
-numarul si marimea pestilor;
-si nu in ultimul rand dimesiunea acvariului si capacitatea de filtrare.


Atentie:am observat ca multi acvaristi, mai ales incepatori (de pe cam toate forumurile) pun intrebarea: Cat timp trebuie sa functioneze filtrul de apa pe zi? Raspunsul este: Nonstop!!! De cate ori nu ne-am panicat in cazul penelor la curent?! Oare cat va tine?

Cine poate completa sau corecta este rugat sa intervina cu alte idei si solutii. Rog seriozitate, pentru a iesi un indrumator bun. Va multumesc!

,,Primavera,, / ,,Oland-Scape,, / ,,Intermedius,, / ,,ONE,, by Daniel Bitanu

Respect pentru acvaristii: Sebastian Costin, Ionut Godea si altii.
mihai_ghe
Membru de baza

Joined: 01/03/2010 13:19:21
Messages: 424
Location: Bacau
IP:
Offline

Vin si eu cu o exemplificare.
Am filtru intern numai cu bureti si extern plin cu medii biologice in acelasi acvariu astfel ca filtrare este impartita ,mecanica la filtru intern si biologica la cel extern.
Cand le curat le curat dupa urmatoarele principii:
-Nu fac schimburi de apa cu 4 zile inainte de curatare filtre.
-Nu curat niciodata amandoua filtrele simultan.
-Dupa curatarea unui filtru astept cam 4 zile si dupa aceea al doilea filtru.
-La 3 zile dupa curatarea celui de al 2 filtru fac prima schimbare de apa.
-Curat filtrele numai cand debitul scade considerabil.
-Dupa cum este cazul pot sa curat si numai un filtru dar cu respectarea pauzelor dintre spalare si schimbul de apa.
In acest fel nu am avut niciobata probleme cu deciclarea acvariului(mentionez ca la un schimb de apa eu schimb cam 30-40 % din volum).
Nu este o regula dar la mine functioneaza perfect.
[Yahoo!]
ciprian01
Membru de baza

Joined: 01/03/2010 01:50:15
Messages: 354
Location: Bucuresti
IP:
Offline

Canistra plina DOAR cu suport pt bacterii (ex: siporax) si burete pe tur pt filtare mecanica. Cureti frecvent buretele cand colmateaza, Nu intra mizerie in filtru, nu il desfaci cu anii, nu ii stri garniturile...!
[Email]
dj_ando_83
Member

Joined: 14/07/2009 00:58:29
Messages: 200
Location: stalpeni arges
IP:
Offline

ciprian01 wrote:Canistra plina DOAR cu suport pt bacterii (ex: siporax) si burete pe tur pt filtare mecanica. Cureti frecvent buretele cand colmateaza, Nu intra mizerie in filtru, nu il desfaci cu anii, nu ii stri garniturile...!

asa am facut eu la tetratec. doar ca in locul sorbului original am montat 2 "sorburi" facute cu ajutorul unor bureti de la resun sp2500. demontarea lor e super simpla. am desfacut filtrul dupa vreo 3 luni de functionare si am ramas surprins cat de curat era.
[Email] [Yahoo!]
bitanu
Senior member
[Avatar]

Joined: 01/09/2010 17:47:52
Messages: 629
Location: Navodari CT
IP:
Offline

Rog un moderator al acestui forum sa stearga acest topic deoarece l-am mai postat inca o data, cu noi modificari si explicatii corecte dupa parerea mea. Mentionez ca intentia mea era de a-l edita pe acesta, dar se pare ca nu a functionat. Multumesc si scuze!

This message was edited 1 time. Last update was at 21/11/2010 16:58:33


,,Primavera,, / ,,Oland-Scape,, / ,,Intermedius,, / ,,ONE,, by Daniel Bitanu

Respect pentru acvaristii: Sebastian Costin, Ionut Godea si altii.
 
Forum Index » Atelier (DIY) & Hardware
Go to:   
Powered by JForum 2.3.4 © 2012 JForum Team • Maintained by Andowson.com